Kreuzweg-2014

Recunosc că nu am o cultură atât de vastă în ceea ce privește lumea filmului și că am rămas un pic în urmă în ceea ce privește filmele clasice pe care orice persoană ar trebui să le vadă o dată în viață. Însă am început să mai recuperez și chiar să vizionez și filme care nu sunt atât de cunoscute publicului românesc. Filmele de festival sunt filme foarte bune care din păcate sunt un pic mai ascunse publicului obișnuit dar care au început să fie promovate și la noi din ce în ce mai mult, lucru care mă bucură.

”Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” este un film german care expune povestea unei tinere adolescente în vârstă de 14 ani care face parte dintr-o comunitate de catolici fundamentaliști. Cu toate că ea trăiește într-o lume modernă, inima ei îi aparține lui Isus pe care vrea să Îl urmeze și să ajungă în lumea celor sfinți asemeni copiilor din poveștile pe care ea le-a auzit. Astfel, Maria urmează drumul parcurs de El spre Golgota împreună cu cele 14 opriri și în cele din urmă își atinge scopul lăsând în urmă o familie fărâmițată.

În regia lui Dietrich Brueggemann, filmul este o poveste despre religie, devoțiune și credință duse la extrem. “Patimile Mariei” a câştigat Ursul de Argint şi marele premiu al Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internaţional de la Berlin 2014 și nu s-a oprit aici ci și-a continuat traseul internațional în prestigioase festivaluri și a fost recompensat cu numeroase distincții.

Recunosc că filmul mi-a stârnit interesul nu numai datorită poveștii ci și din faptul că acesta se bucură de o campanie de promovare deosebită cu un mare impact asupra publicului. Nume precum Ana Ularu, Sore Mihalache, Xonia, Ioana Blaj, Ilinca Goia, Diana Cavallioti, Crina Semciuc și multe altele, au luat parte la o expoziție de fotografie inedită și extrem de grăitoare.  ”Patimile Mariei” poate fi văzut începând de mâine, 7 noiembrie în 17 orașe ale țării de la ora 19 și este distribuit de către cei de la Parada Film. Mai multe puteți afla de pe pagina de facebook.

10751668_914339735244643_1909711371_n

În ultima perioadă străzile și panourile au fost invadate de afișe cu figuri și mesaje care încercau să atragă atenția, iar posturile tv cu discursuri și promisiuni deșarte  în încercarea de a convinge cetățeanul de rând că el, candidatul, este cel mai potrivit pentru a sta la conducerea aceste țări. Da, vorbesc de campania electoralã și despre faptul că astăzi românii au fost chemați să își exprime opinia printr-un vot.

Țara noastră are mari probleme de la cetățenii care aleg greșit din lipsã de informare sau din convingeri deloc sănătoase, până la cei care ne conduc. Avem nevoie de oameni competenți care își doresc să schimbe ceva, în bine, nu egoiști care își văd interesul propriu furând până și ultima fărâmă de speranță pe care o mai avem. Din păcate cei care ar fi capabili nu intră în politică din simplul fapt că știu că nu ar face față acestei lumi. Eu știu că nu aș face-o niciodată.

Recunosc că am fost un pic cam surdă și oarbă la vâlva creată în ultima perioadă. Nu a lipsit neapărat interesul dar cum televizor nu am și faptul că m-am săturat de promisiuni deșarte am rămas la o oarecare distanță de acest subiect. Am ajuns aproape în aceeași situație cu personajul lui Caragiale care întreba: ”Eu cu cine votez?”. Eu nu sunt un cetățean turmentat ci sunt îmbătată de-a binelea pentru că chiar nu prea ai pe cine vota. Dar momentan defilăm cu ceea ce avem.

Însă, nu am ignorat faptul că trebuie să îmi exercit dreptul de a alege așa că, am ales să merg la vot atât din speranța că poate cândva va fi mai bine și pentru noi cât și din speranța că nu va fi mai rău. De acum aștept rezultatele și turul doi. Sunt curioasă cum va arăta viitorul.

Mergeți la vot și arătați că vă pasă. 

971596_180932668736110_1792080293_n

Suntem o generaţie mereu pe fugă, iar duşmanul cel mai aprig al nostru este timpul. De la primul sunet al alarmei până la dulcea reîntâlnire cu aşternuturile patului, participăm la o cursă contra-cronometru împărţită între facultate, job şi probleme care strigă pentru a fi rezolvate. Cele 24 de ore ale unei zile nici că ne ajung, dar ce ne-am face dacă nu ar exista mijloacele de transport care ne ajută să economisim timp şi să ajungem la destinaţia dorită?

Mă declar o fană a mersului pe jos. Am depăşit de mult cele 30 de minute de mişcare pe care ar trebui să le facă oricine în fiecare zi. Şi pentru că “mersul pe jos face piciorul frumos”, de dimineaţă până seară mă vezi aproape alergând de la un spital la altul, pe scările facultăţii sau încercând să prind verdele semaforului. Da, poate ar fi mai comod un autobuz sau un taxi însă mersul mă costă doar vreo 2 perechi de papuci în plus pe an şi nici nu trebuie să pierd timpul sau banii la sală pentru a mă menţine în formă.

Bineînţeles că sunt şi momente în care trebuie să apelez şi la mijloacele clasice de transport mai ales când vine vorba de distanţe mai mari, când sunt în criză de timp sau când vremea nu este prea prietenoasă. Autobuzul este potrivit pentru distanţe ceva mai lungi, când banii nu dau pe din afara portofelului şi nici la orele de vârf sau în zilele toride de vară când nu ai unde să arunci un ac sau când preferi să nu te usuce soarele. Mă înţelegeţi voi. Taxiul este potrivit când trebuie să ajung la o oră fixă, când bagajul nu vreau să mă transforme în hamal sau când tocul e mai înalt decât în zilele obişnuite. Însă, chiar astăzi prietenul meu taxi m-a trădat: ploaie torenţială, circulaţie intensă, nici urmă de el. Am fost nevoită să renunţ, am pornit alene prin ploaie, murându-mă cu umbrelă cu tot şi pierzând şi cursul.

Las la final prietenul meu cel mai bun, trenul. Îl numesc astfel pentru că, în ultimele 3 luni, am cam abuzat de el. Am călătorit mii de kilometri şi, în ciuda condiţiilor nu prea bune şi a orelor interminabile, locurile şi festivalurile la care am ajuns m-au primit cu braţele deschise, am revăzut prieteni dragi şi mi-am făcut alţii noi.

Cam ăsta ar fi pentru mine mixul cel mai bun de a mă deplasa prin oraş şi nu numai. Asta vrea să afle de la voi şi Comisia Europeană care a început o campanie prin care vrea să comunice faptul că cel mai bun mod de a te deplasa prin oraş este printr-un mijloc de transport. Astfel, ei vă provoacă să vă faceţi o fotografie, mai exact un selfie, care explică cel mai bine pentru voi conceptul de deplasare prin oraş printr-un mix de mijloace de transport şi urcaţi-o în aplicaţia Do The Right Mix. Concursul a fost prelungit până pe 31 octombrie şi aveţi şansa de a câştiga premii tentante.

IMG_20141021_184856

Nu sunt o fană a selfiurilor dar m-am sacrificat şi mi-am făcut unul, aşa mai chinuit, cu gara din Iaşi care mă veghează zi de zi. Cred că până la sfârşitul anului universitar voi şti mersul tuturor trenurilor, nu de alta, dar aud când este anunţat fiecare dintre ele.

Vă las cu clipul oficial al campaniei şi spor la selfieuri!

maine-incepe-comedy-cluj-2014-278680

Sunt mai bine de patru ani de când am colindat pentru prima dată străzile Clujului şi de fiecare dată mă întorc cu entuziasm şi plăcere. Pot spune că mi-a schimbat viaţa nu doar pentru faptul că am legat prietenii frumoase şi că am cunoscut oameni deosebiţi cu mentalităţi diferite faţă de cele obişnuite mie, ci mi-a ghidat viaţa personală într-o direcţie extrem de frumoasă. Aşa că, de ce să spun nu ocaziei de a mă întoarce a treia oară în acest an în ciuda celor 10 ore de tren care mă aşteaptă din clipă în clipă?

Şi pentru că anul acesta m-am plimbat destul de mult pe la festivaluri (sunt ani buni de când nu am mai făcut un asemenea maraton) închei călătoria de această dată, nu cu un festival de muzică, ci cu un festival de film de comedie, Comedy Cluj. Pentru că avem nevoie şi de filme care să ne facă să râdem şi care să ne destindă.

Aflat la cea de-a şasea ediţie, timp de 10 zile cât durează festivalul, Clujul devine centrul naţional al comediei oferind publicului peste 150 de producții, workshop-uri dedicate pasionaților de film și nu numai. Din păcate el se apropie încet, încet de final şi chiar dacă, cu părere de rău, nu reuşesc să prind decât câteva zile, vreau să profit din plin de ele. Nu am mai ajuns de ceva timp într-un cinema şi abia aştept să mă aşez confortabil în faţa ecranului imens şi să urmăresc câteva proiecţii.

Recunosc că am fost privilegiată şi am putut să mai trag câte un ochi peste câteva filme în procesul selecţiei şi vreau să spun că ceea ce am văzut zău că mi-a plăcut. Garantez pentru filme alese bine, pentru toate vârstele şi pentru toate gusturile şi sunt sigură că măcar unul dintre ele vă va captiva şi vă va oferi o stare de relaxare şi de voie bună.

Aşa că, vă îndemn să mergeţi la film în multele locaţii pe care le aveţi la dispoziţie. Biletele nu sunt deloc scumpe:  9 lei pentru un ticket standard și 7 lei pentru un bilet cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari. Ştiu că mulţi preferaţi să descărcaţi un film, să staţi acasă şi să nu cheltuiţi nimic. Sentimentul oferit de ecranul unei săli este total diferit de cel al unui laptop, iar suma este una modică care nu acoperă costurile aducerii unui film, pentru că mulţi poate nu ştiţi, e destul de costisitoare o simplă proiecţie. Pentru program şi mai multe detalii, intraţi pe siteul festivalului sau pe pagina de facebook care anul acesta a prins şi mai multă viaţă.

Comedy Cluj diseară ajung la tine. Aşteaptă-mă, că vin!

intro-119170454-healthy-life-freeway-exit-sign

Chiar dacă sună a cliche sau nu, de un lucru sunt sigură: sănătatea este unul dintre cele mai de preţ lucruri şi pe care o apreciem doar atunci când nu mai dispunem de ea. Fie că vorbim despre o banală răceală, fie că vorbim despre o boală incurabilă, în aceste situaţii apreciem mai mult clipele în care am fost sănătoşi şi regretăm că nu am profitat la maxim de ele şi am vrea cu orice preţ să le recuperăm.

Din fericire, nu am fost o persoană bolnăvicioasă. În afară de bolile copilăriei nu am avut nevoie de găzduire din partea vreunui salon de spital şi nici de vizite prea importante la medic. În schimb, sistemul meu imunitar a avut o perioadă destul de lungă în care mi-a dat bătăi de cap. Fie iarnă, fie vară, fix în momentele mai puţin bune, o răceală apărea şi se instala încet dar sigur în viaţa mea. Îmi bătea la uşă cu dureri de gât şi febră, continuând cu nas înfundat şi o dispoziţie proastă. De la leacurile băbeşti: ceaiuri, frecţii cu spirt, cartofi raşi puşi la gât întreaga noapte până la paracetamol şi picături nazale, toate îmi deveneau cele mai bune prietene mai bine de două săptămâni, de mai multe ori pe an.

În acei ani obişnuiam să particip la numeroase concursuri de muzică şi spectacole la care starea sănătăţii trebuia să îmi fie alături necondiţionat, ca un adevărat aliat împotriva adversarilor mei. În loc să îşi facă conştiincioasă treaba, ea mă trăda şi pleca fix înaintea momentelor în care aveam mai mare nevoie. Pe lângă emoţiile şi stresul competiţiei, sinusurile îmi erau înfundate, gâtul mă durea, eram răguşită încât în multe situaţii am fost nevoită să cânt cum am putut şi să maschez faptul că nu mă simţeam deloc bine şi în elementul meu. În cele din urmă mă descurcam, treceam cu brio de inconveniențe, bineînţeles, până data viitoare.

Fiind atât de sensibilă, nu mă puteam bucura liniştită de desertul meu preferat pe care acum îl savurez cu plăcere în orice anotimp şi la orice oră: minunata îngheţată. Fiind un copil înţelegător, ştiam că trebuie să o evit şi să îi reneg existenţa până în momentele în care pofta mă învingea şi timidă, îi mai ceream mamei din când în când să îmi potolesc pofta. Ea, săraca, ştiind că sufăr un pic, făcea un compromis şi îmi dădea desertul nu sub forma rece ci o transforma pe baia de apă în varianta mai puţin rece şi mai puţin dăunătoare pentru amigdalele mele. Cu multă poftă, vasul devenea rapid curat ca lacrima, ca şi când aşa zis-a îngheţată nici nu ar fi existat. Astfel, ajungeam să îi mai cer din când în când câte o “topită”. Bineînţeles că acum povestea trezeşte zâmbete şi mai sunt momente în care mama mă mai întreabă glumind dacă nu vreau o “topită”.

Am trecut de acea perioadă la care mă gândesc cu o oarecare nostalgie. Din nefericire, meseria pe care doresc să o urmez în viitor presupune ca mare parte din zi să mi-o petrec în spital, la căpătâiul bolnavilor. Medicina şi viaţa de zi cu zi mi-au făcut cunoştinţă cu adevărata stare de boală şi cu adevărata suferinţă astfel încât mereu mă gândesc să fiu recunoscătoare că sunt sănătoasă. Sunt conştientă că stresul, oboseala, zilele pline de cursuri, stagii, laboratoare, vremea care devine din ce în ce mai mohorâtă şi temperaturile care scad simţitor, orele petrecute în spital alături de bolnavi îmi expun sistemul imunitar şi mi-l pun la grea încercare.

Ştiu că trebuie să am o mai mare grijă de mine şi că profilaxia este extrem de importantă. Astfel, am descoperit că cei de la Himalaya Herbal Healthcare au în gama lor o serie de produse care ne pot fi de ajutor tuturor în această perioadă în care virozele circulă şi se instalează în organismul nostru ca la ele acasă. Pe lângă o dietă echilibrată, suplimentele lor alimentare vin în ajutorul organismului şi a sănătăţii și lupta împotriva factorilor novici pentru menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate. Eu aş opta pentru două produse care mi-ar fi un mare ajutor zilnic: Septilinimunostimulator natural şi Mentatun tonic cerebral herbomineral pentru a trece mai uşor de momentele stresante şi pentru a mă putea concentra şi memora mai bine.

Multe alte produse vă aşteaptă în magazinul lor onlineÎn plus, dacă îmi veţi povesti printr-un comentariu un moment în care sănătatea şi-a dovedit importanţa în viaţa voastră, aveţi şansa de a câştiga un voucher în valoare de 50 de euro cu care vă puteţi achiziţiona produsele celor de la Herbalife.

1972274_293033234228117_6756925775642699170_n

Când am aflat de proiectul celor de la Roots Revival RomaniaColors of Maria, recunosc că interesul mi-a fost stârnit şi am vrut să îi ascult şi eu, mai ales că ei urmau să ajungă pe langă alte 9 oraşe şi în Iaşi. Cu ajutorul celor de la Blogalinitiative, care m-au răsplătit pentru dorinţa de a-i cunoaşte, am petrecut două ore magice la Teatrul Luceafărul. Şi pentru că au fost foarte darnici, nu au făcut doar o persoană fericită, ci două.

După cum v-am povestit şi într-un articol anterior, proiectul reuneşte 8 muzicieni din 7 ţări inspiraţi de muzica Mariei Tănase dorind, după cum spun chiar ei, să reaprindă spiritul artistei în noi culori şi să îl poarte mai departe într-o experienţă live de jazz şi improvizaţie. După multe săpături şi multă muncă rezultatul este unul uimitor. De fapt, munca nu cred că a fost atât de grea pentru că chipurile lor ne-au transmis bucuria de a se afla pe scenă şi de a duce mai departe mesajul lor.

Este foarte interesantă modalitatea de a integra muzica Mariei şi de a o armoniza cu ritmurile şi instrumentele fiecărei ţări: Iran – ney, Spania – percuţie, Armenia – duduk, Turcia – ouk, Franţa – bas, Bulgaria – gadulka. Totul a fost completat de către vocile a două românce, Maria Casandra Hăuşi şi Monica Lucia Mădaş, voci extraordinare care au născut fiori în tot corpul meu chiar dacă în sală nu a fost frig. M-a bucurat foarte mult că folclorul românesc este apreciat şi peste hotare, câteodată mai mult decât o facem noi, la adevărata sa valoare.

Chiar dacă turneul se apropie cu paşi repezi de final, mai aveţi  ocazia să îi ascultaţi pe data de 6 octombrie în Constanţa la Casa Sindicatelor şi în Bucureşti la Sala Radio pe data de 11, respectiv 12 octombrie. Nu puteţi rata o experienţă unică oferită de cântece tradiţionale româneşti influenţate de jazz, folk şi world music. Vă garantez că nu veţi regreta şi că ritmurile vor răsuna şi după ce veţi părăsi sala şi vă veţi întoarce acasă, ci veţi dori să reveniţi şi să îi vedeţi şi cu altă ocazie.

Proiectul este susţinul de către Sensiblu şi organizat de Twin Arts.

iphone6romania

Singura legătură mai “intimă” dintre mine şi cei de la Apple este un iPod nano, în vârstă de vreo 5 ani, care şi astăzi arată şi funcţionează de parcă abia a fost scos din cutie. Cu iPhoneul am avut câteva întâlniri scurte, de doar câteva minute, şi asta datorită fericiţilor posesori de prin preajma mea. Nu pot să îl laud, nici să îl vorbesc de rău, dar pot spune că cei din jurul meu sunt mulţumiţi de el şi l-ar schimba doar cu un frate mai mare. Şi cum el a apărut pe piaţă în urmă cu câteva zile, pregătiţi-vă de pe acum puşculiţele pentru noul iPhone 6.

Nu trebuie să aşteptaţi la cozi interminabile cum fac cei de peste hotare ci, cu câteva clikuri simple, cei de la Quickmobile vi-l trimit direct acasă să vă bucuraţi imediat de el. Da, aţi auzit bine, trendsetterul IT&C în România, Quickmobile, este primul care aduce produsele Apple în România şi cel care, imediat după lansarea mondială, a şi început să potolească nerabdarea românilor.

Motivele pot fi sau sunt multe. România este o piaţă bună de desfacere, cererea mare, românul în stare să dea până şi ultimul ban pentru a fi la curent cu tehnologia şi pentru a arăta cât este de “şmecher”. Însă, sunt de acord şi cu faptul că ţara noastră se poate lăuda că are din ce în ce mai mulţi programatori de valoare care activează şi în developmentul aplicaţiilor iOS. Poate pentru mine personal nu este atât de importantă această veste, fiind studentă la Medicină, îmi va lua ceva timp până voi intra în posesia unui asemenea gadget. Dar pentru România, faptul că ea este prezentă pe harta lansărilor mondiale, poate va contribui, în bine, la imaginea ţării şi nu numai.

Nu vreau să mă mai întind prea mult cu vorba ci să vă fac un anunţ măreţ. Ajutaţi-mă să îl lăsăm pe Cristian China-Birta (aka Chinezu) fără noul iPhone 6. Da, bloggerul cel simpatic şi glumeţ vrea să ofere aşa, ajutat de către cei de la Quickmobile, un cadou drept mulţumire pentru cei care îl citesc. Toată treaba este simplă. Intraţi pe blogul său şi răspundeţi printr-un comentariu la întrebările sale: cât de mult contează faptul că iPhone 6 ajunge atât de repede în România prin QuickMobile şi cu ce ne ajută că România, prin QuickMobile, este prezentă pe harta lansărilor mondiale ale noului iPhone 6?

Premiul va fi oferit prin tragere la sorţi, prin random.org şi comentariile voastre sunt aşteptate până pe 9 octombrie, ora 23.59. Abia aştept să văd cine va fi norocosul sau norocoasa.

Foto credit: Cristian China Birta

site-Posterul-Final-RRR

Febra festivalurilor m-a prins în mrejele ei şi nu cred că voi scăpa prea curând. Am ascultat de la jazz, gospel, flamenco, raggae la hip-hop și latino perfect armonizate cu influenţe folclorice. Am observat din ce în ce mai mult că folclorul românesc este dezgropat, promovat şi apreciat atât în ţară, dar mai ales de către cei de peste hotare. Aşa că, mă pregătesc să fac cunoştinţă cu un nou proiect care mi-a stârnit curiozitatea.

Roots Revival Romania – Colors of Maria un proiect muzical multicultural ce reuneşte artişti din 7 ţări cu scopul de a aprinde spiritul Mariei Tănase şi de a-i transforma cântecul într-o limbă universală. Sub forma unei călătorii dus-întors între Est şi Vest sunt aduse împreună improvizaţia de jazz, temele folclorice din ţările de origine ale muzicienilor şi compoziţii originale.

Creatorul proiectului muzical, artistul iranian Mehdi Aminian, spune că România are o identitate unică a muzicii: „Sper ca românii să poată vedea prin ochii mei ce bogăție au aici. Uneori, un străin poate aborda lucrurile mai proaspăt. Și poate câteodată, ai nevoie să vezi cum altcineva apreciază ce ai, ca să poți vedea altfel lucrurile tale minunate.”

Roots Revival România este un proiect organizat de cei de la Twin Arts, suţinut de către Sensiblu, care după promovarea muzicii din Maramureş şi lansarea albumului Chapter One: Maramureș, prezentul turneu promovează cel de-al doilea disc – Colors of Maria, înregistrat live la Sala Radio în primăvara acestui an.

Nu pot pierde un asemenea spectacol mai ales că Iaşiul este unul dintre cele 10 oraşe în care va răsuna muzica Mariei Tănase. Abia aştept să admir folclorul prin ochii altor naţionalităţi, să ascult instrumente noi: ney, duduk sau oud şi vocile Monicăi Mădaș și Mariei Casandra Hăuși. Aşa că, pe data de 3 octombrie mă veţi găsi începând cu ora 20 la Teatrul Luceafărul bucurându-mă de jazz, folclor şi tradiţii toate văzute prin ochii altor naţionalităţi.

Pentru cei care nu sunteţi din Iaşi, turneul cuprinde alte 9 oraşe iar biletele cu preţuri cuprinse între 40 şi 60 de lei pot fi achiziţionate de pe Eventim sau din magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas.

Dacă v-am stârnit curiozitatea puteţi găsi mai multe detalii despre turneu şi cd pe siteurile oficiale Roots Revival, Twin Arts şi pe pagina de facebook Roots Revival Romania.

 

10686935_10152487769824877_8526582892588065040_n

Dragul meu PLAI,

Sper că nu te deranjează că mă adresez astfel dar nu știu altă modalitate de a o face. Nu am scris niciodată o scrisoare, mai ales una de dragoste și, pentru că prin poștă ar ajunge mult prea târziu la tine, prefer să o fac aici prin intermediul acestui blog care s-a născut o dată cu cea de-a 9-a aniversare a ta. Sper ca de acum încolo să sărbătorim împreună fiecare an ce va trece pe lângă noi.

Cu emoție îți transmit că m-am îndrăgostit de tine înainte de a te cunoaște măcar și de accea nu pot spune că a fost dragoste la prima vedere ci ceva mai mult. Am auzit multe povești frumoase despre tine, numai cuvinte de laudă la adresa ta și vreau să spun că, în realitate, ele au fost mult prea simple și puține pentru a te descrie. Cu emoție încerc să îmi aștern gândurile, dar sper că îmi vei ierta stângăcia. Promit că data viitoare o voi face mai bine.

Muzeul Satului Bănățean care îți este casă, o împarți 3 zile pe an cu mii de oameni fără teamă și fără pic de regrete. Oferi o lume de basm presărată cu zâmbete, voie bună și amintiri de neuitat. Nu am mai văzut o asemenea ospitalitate din partea nimănui și nu am mai întâlnit niciun loc în care îmi pot lăsa grijile la ușă și să le uit acolo cu atâta uşurință. Îmi pare rău că vremea nu a fost în fiecare zi în ton cu sufletul tău şi cu ceea ce meriți dar ploaia torențială nu a împiedicat pe nimeni să cânte, să danseze cu o umbrelă sau pelerină drept accesoriu.

Ai o familie de invidiat. Nu am mai văzut oameni atât de dedicați, entuziaşti şi muncitori care au primit ca răsplată aplauze, laude şi multe zâmbete. Toți, cu mic cu mare, au alergat din zori şi până-n seară pe alei, au amenajat, cărat paleți, totul pentru a ne simți noi, musafirii, bine. Un exemplu, ce mai!

M-ai îmbogățit şi m-ai întreținut cu muzică bună şi nume de seamă în fiecare seară pe cele două scene ale tale. Mi-ai oferit filme bune în Casa Filmelor şi activități de tot felul pe Aleea Culturală. M-ai învățat chiar să şi croşetez. M-ai încărcat cu energie şi optimism pentru tot anul pentru că eşti ca o baterie ce nu se epuizează niciodată. Zău, a meritat să bat atâta drum pentru tine.

Sper că nu te supără şi nu te sperie ceea ce ți-am spus dar m-ai cucerit iremediabil şi nu există niciun tratament pentru asta. Vreau să cred că şi anul viitor mă vei primi cu acceaşi căldură. Eu voi veni negreşit, te asigur. Deja abia aştept!

Cu multă dragoste, doar eu!

PLAI Festival mulţumeşte partenerilor şi sponsorilor care, prin implicarea lor, au făcut posibilă editia din acest an. De asemenea, mulţumeşte publicului, un partener permanent, fără de care acest eveniment n-ar exista.

Puteţi citi despre PLAI şi pe blogFacebookTwitter sau Instagram.

Foto credit: Flavius Neamciuc

10704134_10152488888434877_6931533630400042396_n

Nu ştiu de ce timpul zboară atât de repede pe lângă mine când mă simt bine şi am parte de lucruri minunate ce mă fac să uit de orice problemă. Dar nu e momentul să mă gândesc la revenirea în rutina zilnică pentru că mai am încă o zi în care trebuie să mă bucur de PLAI. Ziua de ieri a fost una plină cu activități de tot felul şi cu muzică bună pentru delectarea sufletului şi, după cum am promis, revin cu poveşti scrise alături de o cafea bună, perfectă pentru a începe dimineaţa. 

Aleea Culturală m-a atras ca un magnet prin multitudinea de activități pentru toate vârstele şi pentru toate gusturile. Am avut de ales între ateliere de muzică, jonglerii, decorațiuni, împletit, yoga şi multe, multe altele însă eu am poposit şi am ascultat poveştile celor de la Prin Banat, m-am îndragostit de cei 10 negri mititei creați de Lia Rădoi, am făcut cunoştință cu cei de la Centrul Cultural German şi m-am împrietenit cu cei de la BEST care au avut răbdare să îmi împletească o şuviță colorată (un fixuleț şi o dorință mai veche de-a mea).

La capitolul potolirea apetitului, standurile din zona restaurant, te îmbie cu bunătăți de tot felul: gulaş, mâncare indiană, paste însă eu am rămas fidelă celor de la Suppa Bar care m-au cucerit cu supele lor în urmă cu doua luni. Nu i-am ratat în nicio zi şi nici astăzi nu o voi face mai ales pentru că vreau să îmi achiziționez minunații jalapeno.

Spre după amiază am participat la o degustare de vin care mi-a confirmat că, într-adevăr vinul leagă prietenii şi dezleagă limbile. M-a impresionat însă povestea celor de la Ceva de spus, un ONG care luptă pentru a creea o viață mai bună persoanelor cu dizabilități şi care m-au făcut să apreciez mult mai mult că sunt sănătoasă şi că mă pot bucura liniştită de viață. Tot aici am mâncat cea mai bună pâine cu care papilele mele gustative au avut ocazia să se împrietenească şi m-au făcut să mă gândesc dacă ar trebui să mă bucur sau nu că nu locuiesc în Timişoara. Dacă ajungeți pe aici, nu aveți voie să ratați produsele celor de la Senneville.

Am încheiat seara alături de Light in Babylon, rezidenții PLAI, urmați de două nume mari: Salao şi Tito Paris şi nici nu ne-a păsat de ploaia torențială care şi-a luat drepturile.

Urmează încă o zi în care mă voi bucura din plin de toată nebunia frumoasă din Muzeul Satului Bănățean şi mai ales, îi aştept cu nerăbdare pe cei de la Subcarpați care de această dată vor veni însoțiți de orchestră. Se anunță o zi magică, promit!

PLAI Festival mulţumeşte partenerilor şi sponsorilor care, prin implicarea lor, au făcut posibilă editia din acest an. De asemenea, mulţumeşte publicului, un partener permanent, fără de care acest eveniment n-ar exista.

Puteţi citi despre PLAI şi pe blogFacebookTwitter sau Instagram.

Foto credit: Flavius Neamciuc