Beauty

Review: BB cream by Ziaja

20150311_134529

În urmă cu ceva timp v-am povestit despre întâlnirea mea întâmplătoare cu produsele de îngrijire Ziaja. Gelul de duș și crema de corp cu ingredientul lor cheie untul de cacao, m-au cucerit prin calitatea oferită de către farmaceutica poloneză așa că, am fost convinsă să mai încerc și alte produse pentru a vedea ce mi se potrivește și ce ar putea reprezenta o soluție la problemele mele.

De aproximativ o lună folosesc de zor produsele, zi de zi, timp în care am reușit să îmi formez o părere despre ceea ce promit și despre modul în care ele se împrietenesc cu pielea mea. Primul produs cu care vreau să faceți cunoștință este o cremă pentru uniformizarea culorii tenului BB Cream.

Cele mai multe dintre femei sunt nedespărțite de fondul de ten care acoperă imperfecțiunile, oferă luminozitate tenului și care reprezintă un prieten de nădejde în a masca o noapte nedormită sau vreun coș rebel. Problema o reprezintă modul în care acesta este ales, culoarea, tipul de ten pe care fiecare dintre noi îl are, precum și cantitatea în care acesta este aplicat. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să mi se oprească privirea asupra unei fețe într-o nuanță discordantă față de culoarea normală a pielii persoanei respective dându-mi impresia unei măști. Toate acestea nu numai că oferă o imagine neplăcută, dar au repercusiuni asupra sănătății pielii.

Nu știu câți știu ce este de fapt BB CreamBB este un acronim pentru “Blemish Balm” (balsam corector pentru imperfecțiuni) sau “Beauty Balm” (balsamul frumuseții) care a fost initial folosit ca și cremă protectoare și tratament cu acoperire după peelinguri chimice și intervenții chirurgicale pe ten. Utilizarea unui fond de ten fiind strict interzisă în aceste cazuri, BB Cream a fost creată în anii ’50 de către un dermatolog german pentru a fi folosită în scop medical și estetic pentru regenerarea și camuflarea tenurilor agresate.

Crema BB oferită nouă femeilor de către cei de la Ziaja reprezintă o combinație inovatoare de cremă și fond de ten ce corectează imperfecțiunile și uniformizează culoarea tenului, fiind o soluție ideală și rapidă de a îmbunătăți aspectul pielii. Aceasta conține Acid hialuronic, provitamina B5 și filtre minerale UVA/UVB și un SPF 15 și puteți alege între varianta destinată tenului gras și mixt sau cea pentru un ten uscat și sensibil. Crema vine într-o cutie sigilată în care se află tubul de 50 de ml și are un preț de aproximativ 20 de lei.

20150311_134600

Eu folosesc zilnic crema destinată tenului gras și mixt în nuanța natural care se potrivește foarte bine cu cea a tenului meu și are un miros foarte plăcut. Am fost impresionată de efectele obținute: porii dilatați sunt vizibil estompați, producția de sebum este reglată împreună cu un efect matifiant însă ce este important, pielea nu devine uscată. Nu simt nevoia de a folosi o cremă hidratantă pentru că aceasta face și acest lucru și sincer, de când o folosesc nu am mai avut de a face cu momentele în care fondul de ten pronunța locurile în care pielea se descuama. Crema se comportă aproape ca un fond de ten, încât rareori o folosesc ca o bază pentru fondul de ten pe care îl utilizam deobicei. Aceasta se absoarbe rapid, nu lasă urme grase și poate fi aplicată și în strat dublu în cazul în care petele roșii pe care vreți să le acoperiți sunt mai pronunțate și se încăpățânează să dispară.

20150311_151707

Vă recomand să încercați BB Cream-ul celor de la Ziaja, produsele fiind distribuite la noi de către cei de la Face Bucharest și le puteți găsi online și în unele farmacii. Promit să revin săptămânal cu păreri și despre alte produse pe care am avut ocazia să le încerc și să povestesc aici cu ce m-au impresionat sau, de ce nu, cu ce m-au dezamăgit.

5 Comments

  1. Alexandra Palconi

    Wow! Am găsit produsele Ziaja anul acesta în Polonia şi m-am îndrăgostit pe loc de ele.Să nu mai zic că înainte să plec mi-am făcut “stocul”, convinsă fiind că nu o să le mai găsesc prea curând, mai ales în România. Şi uite că dau peste articolul tău, mai caut puţin pe internet şi aflu că le am chiar în Timişoara. Isabela, tocmai mi-ai făcut ziua mai frumoasă! 😀

    Reply
    1. Isabela Author

      Mă bucur să aud asta :D. Crede-mă că și eu m-am întors cu 2 tuburi de BB cream și cu alte multe produse. Sunt în stare să mă duc special pentru ele să îmi refac stocul pe viitor. Mai ales la ce prețuri au!

      Reply
  2. Maria

    Buna, eu am tenul mixt deshidratat (cojite pe frunte si intre sprancene). Acum folosesc bb cream-ul de la Gerovital care imi place, dar imi scoate in evidenta putin prea tare zonele uscate. Crezi ca asta mi s-ar potrivi? Multumesc 🙂

    Reply
    1. Isabela Author

      Bună! În perioadele în care nu am putut să îmi achiziționez BB cream-ul de la Ziaja am trecut și eu la cel de la Gerovital. Diferența dintre cele două ar fi că BB cream-ul de la Gerovital este ușor mai lichid comparativ cu cel de la Ziaja. În rest se aseamănă destul de mult. Te-aș sfătui să folosești o cremă puternic hidratantă pentru a scăpa ușor, ușor de problema tenului deschidratat. În plus, consumă apă pentru a realiza o hidratare și din interior. Sper că ți-am fost de ajutor!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *