carte veche

Îmi place sa am grijă de lucrurile pe care le dețin, să se afle într-o stare cât mai bună pentru cât mai mult timp mai ales când vine vorba de lucruri importante sau care au o anumită valoare pentru mine. Actele, legitimațiile și cardurile de tot felul stau atent puse în portofel și încerc să am grijă să nu le deteriorez pentru că am nevoie de ele mai mult timp și nici nu le pot schimba la cel mai mic colț îndoit.

Oricât de mult mi-aș dori nimic nu este veșnic, nu durează la nesfârșit. Momentele frumoase trec repede, iar cele mai puțin plăcute parcă se încăpățânează să se lipească și mai tare de viața noastră. Hainele se uzează încât chiar și tricoul preferat trebuie pensionat pe raftul unui dulap, cărțile citite și recitite se ciufulesc poate pentru că mai vor să fie lăsate în pace, iar noi ne schimbăm de la o zi la alta observând semnele maturității, așa îmi place să spun.

Sunt destul de atentă la micile detalii din jurul meu. Apreciez un eveniment bine organizat indiferent de natura acestuia și cui îi este adresat. Am avut ocazia să particip la multe evenimente, festivaluri, congrese sau conferințe din diverse domenii și pe diferite teme. Nu pot să spun că nu am apreciat când am primit un ecuson sau un badge laminat și nu doar o simplă bucată de carton cu numele meu. La cea mai mică ploaie riscam să rămân fără el.

Laminatorul este o ustensilă utilă în multe situații și ar putea fi folosit pentru diverse materiale de la acte, diplome, flyere, afișe până la copertele cărților. Procedeul nu este unul prea complicat, costisitor sau de lungă durată. De ce să nu acordăm unor lucruri în aparență simple atenția cuvenită pentru a ne putea bucura mai mult timp de ele?

Foto