Femei de Afaceri cu Stil – JCI Iași

Afacerile sunt un subiect destul de tabu pentru mine, iar când acesta este adus în discuție, prefer să mă retrag și să îi las pe cei mai avizați în acest domeniu să își exprime părerea. Însă, dacă stau bine să mă gândesc, de  mică am avut o mică afinitate către acest domeniu, mai ales în perioada colindelor când mă pregăteam într-un mod corespunzător și unic, astfel încât veniturile mele se rotunjeau considerabil, mai ales pentru acea vârstă.

Deoarece pentru a avea o afacere de succes nu este de ajuns doar o idee inovatoare, ci trebuie pusă bine în practică, cu stil, alături de un amestec echilibrat și omogen între pasiune, creativitate și impact cei de la Junior Chamber International Iași vă invită sâmbătă, 17 iunie 2017, între orele 10:00 și 16:00 la a opta ediție Femei de Afaceri cu Stil Pasiune, Creativitate, Impact, în salonul Raffaello din cadrul Restaurantului Ristretto.

Evenimentul Femei de Afaceri cu Stil, câștigător în 2014 și 2015 a premiului JCI Best Development Economic Program, își propune să contribuie la dezvoltarea mediului  de  afaceri  feminin și  să  creeze  o comunitate  dinamică  de  femei  cu iniţiativă, prin intermediul unor sesiuni interactive care vor dezvolta teme precum antreprenoriat feminin, dezvoltare personală, branding personal, evoluție în carieră, dezvoltarea afacerii, spiritualitate, fashion, stil, atitudine și ținută în afaceri.

Astfel, sămbătă vă veți bucura de compania următorilor speakeri:

  • Mihaela Spiridonescu este o Femeie Autentică și Fericită, antrenor de viață sănătoasă, autor și antreprenor de 11 ani. De peste 10 ani se dedică cu pasiune studiului, practicii și împărtășirii Stilului de Viață Sănătos AUTENTIC, creând concepte originale pentru seminariile și conferințele pe care le susține în țară,  o parte din ele fiind cuprinse și în cartea „IMUN la nefericire”, pe care a scris-o în 2015.
  • Alin Neacşu este sculptor, restaurator și artist plastic. Spune că îi place să admire frumuseţile naturii şi să trăiască fiecare clipă din viaţă. „Îmi place să mă rog lui Dumnezeu, iar El să mă răsplătească cu îndeplinirea dorinţelor, dar şi să mă joc cu copilul meu”.
  • Ilie Dercaci este business trainer, cu 8 ani de experienta de antreprenoriat, Trainer Public Speaking și Time Management de 9 ani. Cofondator Professional Speaker și cu un activ de peste 2000 de persoane instruite. Misiunea sa în viață: „Îmi doresc ca să ajung la inimile fiecărui om de pe planetă cu mesajul că e timpul să investim în noi. Tot ce obținem și avem este efectul investițiilor în noi de până la moment. ”
  • Gabriela Zboiu –  psihoterapeut și business coach, ne spune că oamenii pot fi ajutați să înțeleagă și să accepte că viața nu este un traseu lin și garantat spre succes. Viața nu este o firmă, o afacere din care obligatoriu trebuie să avem profit. „Capitalizarea”  vieții este adevarata problemă a individului în societatea contemporană. Și asta ne îndepărtează de la „a trăi”. 
  • Felicia Stoica Senior Trainer, Professional Coach, Psiholog adlerian, Co-Fondator Humans vine la Femei de Afaceri cu Stil pentru a oferi din experiența sa participanților. Ea consideră că nu putem controla circumstanțele, dar ne putem alege atitudinea cu care interacționăm cu cei din jur.
  • Daniela Coman, administrator Jassyro ne va o oferi o parte din experiența sa ca antreprenor, ne va împărtăși din secretele din spatele unei afaceri și despre pasiunea ce îi conduce acțiunile în fiecare zi. Dragostea pentru oameni și pentru ceea ce face au ajutat-o să inspire și să fie inspirată în fiecare alegere a sa.Taxa de participare: 75 de lei.

    Înscrieri: https://goo.gl/Zn3IaL

     

    Mai multe informații puteți afla accesând pagina de Facebook Femei de Afaceri cu Stil, pagina dedicată evenimentului sau direct pe website.

cafenea-5toGo

Cum e să fii trezit dimineața de aroma intensă și pătrunzătoare a cafelei care te îndeamnă să părăsești căldura așternuturilor, să te îndrepți spre cana atât de ispititoare și să te bucuri de ea până la ultimul strop? Însă cum nu orice vis devine realitate exact când mi-aș dori, diminețile mele sunt exact opusul. Cu genele încă lipite după orele de somn, cu memoria așternuturilor care m-au mângâiat de-a lungul nopții și cu pași nesiguri și târâiți reușesc să ajung în bucătărie și să îmi pregătesc licoarea magică care mă pregătește pentru o nouă zi.

Prepararea cafelei este o adevărată artă, iar ceea ce fac eu în bucătărie numai artă nu poate fi numită. De multe ori dau greș: ori cafeaua e prea slabă sau prea tare, ori locul gol din frigider așteaptă să fie ocupat de o cutie de lapte lăsându-mi băutura singură și nemângâiată. Concluzia este că, de multe ori mă las pradă renunțării și aleg ca în fuga mea pe drumul spre o nouă zi, să îmi rup câteva minute în așteptarea paharului cu cafea preparată de mâini mai dibace și cu experiență în domeniu, într-o cafenea “to go”.

Iată cu pașii m-au îndreptat spre un astfel de loc, într-o după amiază mohorâtă când picăturile de ploaie atentau cu mult curaj la părul meu proaspăt spălat și aranjat cu migală, după o zi în care am fost urmărită de ghiarele nemiloase a unei răceli care dădea semne că mă va prinde din urmă. Imediat ce am trecut pragul cafenelei 5 to Go situată foarte aproape de Moldova Center am fost întâmpinată de o atmosferă caldă, atât la propriu cât și la figurat care m-a făcut să mă relaxez, să uit de ziua mohorâtă și obositoare și să devin nerăbdătoare să țin între palmele reci paharul atât de mult dorit.

De ce 5 to Go? Pentru că absolut orice produs costă 5 lei. Da, toate produsele au acest preț unic încât singura problemă care rămâne este să decizi ce să alegi din gama largă de produse care sunt puse la dispoziție fiecărui iubitor de cafea și nu numai. De la cafea simplă sau cu arome fel de fel, de la iubitul caffe latte până la ceaiul atât de consumat pe timp de iarnă, toate le găsești în același loc, la același preț. Și pentru că de multe ori cafeaua trebuie acompaniată și de o gustare, tot la 5 lei puteți găsi fursecuri cu ciocolată (două bucăți), brioșe ochioase (tot două exemplare), punguțe cu fursecuri vegan pe care le-ați putea găsi la prețuri mult mai mari în alte locuri sau puteți să vă luați micul dejun sub forma unui sandwich, de asemenea tot la prețul de 5 lei.

Caffe latte-ul meu m-a cucerit de la prima înghițitură alinându-mi durerile care m-au bântuit întreaga zi în încercarea de a mânca și eu măcar un pic, prin aroma intensă, dar nu extrem de amară și prin textura cremoasă și fină a cremei de lapte. Fursecurile cu ciocolată, yamy-yamy! Iar paharele vesele și colorate care îndemnau la alungarea grijilor, clar și-au îndeplinit misiunea imprimând un zâmbet pe chipul meu atins de febra care mă îmbrățișa.

Franciza 5 to Go care cuprinde peste 35 de cafenele și care se află într-o continuă extindere are două locații și în Iași: una situată în Copou și alta aproape de Moldova Center. Așa că, în drumul vostru spre serviciu, în fuga dintre cursuri sau bifarea încă unui lucru de pe lista cu lucruri de făcut, puteți face un mic popas la una dintre cele două cafenele unde veți fi întâmpinați de oameni calzi și de pahare care așteaptă să fie luate acasă.

Foto

Share-uim globuri cu suflet

Întotdeauna m-am implicat în campanii umanitare și am răspuns pozitiv la apelul diferitelor evenimente și campanii menite să aducă un zâmbet pe chipurile celor a căror viață i-a pus la încercare mai mult decât a făcut-o cu alții dintre noi. Știu că cei mai mulți dintre noi ne aducem aminte de cei mai puțin norocoși poate doar de Paști sau de Crăciun, e important ca măcar acum în pragul sărbătorilor să întindem o mână spre a face un bine oricât de mic.

Iată cum și anul acesta sunt încântată să fac parte dintr-un proiect frumos alături de bloggerii din Kooperativa 2.0, Share-uim globuri cu suflet. Această campanie a luat naștere sub numele de Globuri cu suflet la inițiativa Laviniei Biberi și continuată mai târziu de Anda, ajungând astfel anul acesta la cea de-a 8-a ediție. Beneficiarii sunt 11 familii pe care Bogdan Tanasă de la Casa Share le-a oferit un acoperiș deasupra capului prin construirea unei case fiecărei familii.

logo_casa_share-300x154

Cele 11 familii pe care dorim să le ajutăm sunt:

Familia 1 – Vlădeni – formată din trei băieți de 6, 12 și 14 ani + un părinte

Familia 2 – Popricani – formată din două fete de 2 ani și alte două fete de 7 și 9 ani + doi părinți

Familia 3 – Miroslava – formată din 3 copii – 5 ani (băiat), 8 ani (fată), 10 ani (băiat) + doi părinți

Familia 4 – Moimești/ Popricani – formată trei băieți de 2, 4 și 12 ani, două fete de 15 și 16 ani + un părinte

Familia 5 – Prisăcani – formată dintr-un băiat de 15 ani – fără părinți acasă

Familia 6 – Popricani – formată din 7 copii cu vârste între 0-15 ani și un părinte

Familia 7 – Popricani – formată din 2 copii – 5 ani (fată) și 7 ani (băiat)

Familia 8 – Tipilești/ Popricani – bunica Catinca, de 70 ani

Familia 9 – Voinești – formată din două fete de 7 și 12 ani și doi băieți de 14 și 17 ani

Familia 10 – Popricani/ Moimești – formată din patru fete de 5, 7, 12 și 15 ani și un băiat de 14 ani

Familia 11 – Medeleni/ Golăești – formată din două fete de 5 și 7 ani și un băiat de 16 ani.

carrefour_felicia

Cum orice ajutor este binevenit, până pe 18 decembrie suntem aici cu brațele deschise și sperăm că veți fi alături de noi cu orice fel de donație, oricât de mică sau mare ar fi ea. Un mare sprijin în campania noastră îl oferă cei de la Carrefour Felicia Iași prin produse alimentare pentru masa de Crăciun, precum și printr-un brad frumos ornat numai bun să găzduiască cadourile voastre.

Dacă doriți mai multe detalii și doriți să fiți alături de noi în acest proiect frumos nu ezitați să ne contactați și să urmăriți în continuare desfășurarea campaniei atât aici, cât și pe blogurile colegilor mei: Ionuț Durbaca, Diana Elena Lupu, Constantin Ciobanu, Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, Costin Chirica, Gabriela Elena Mereuță, Bianca Ionel, Alexandra Ignat, Alexandra Alistar, Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea Crețu, Matei Marian, Andrei Nistor, Anda Elena, Alexandra Bohan, Diana Catanoaia, Dana Burlacu Visternicu, Roxana Ichim, Mihai Alex Olteanu, Viorica Pinciu, Simona Pătraș, Alexandru Taradaciuc

 

flori

Nu cred că există femeie care să nu iubească florile și, de asemenea, să le și primească. Fie un buchet bogat și frumos aranjat, sau doar o simplă floare oferită cu dragoste ne face să ne simțim apreciate și iubite. Unii bărbați, pe de altă parte, consideră florile un lucru inutil care se ofilește în câteva zile, dar trebuie să recunoască că, de cele mai multe ori, florile îi scot din impas.

“E liniștitor să te uiți la flori. Ele nu au emoții negative și nici conflicte.” – Sigmund Freud

Da, e foarte liniștitor să stai ore întregi într-o grădină plină de flori, minuni ale naturii care îți încântă simțurile atât prin parfumul lor, cât și prin varietatea cromatică care o oferă. Îmi place să aleg și să ofer flori persoanelor dragi. Mărturisesc că de multe ori m-au salvat și m-au ajutat să rezolv dilema alegerii unui cadou, dar nici la acest capitol nu este ușor din cauza varietății și a opțiunilor nenumărate. Cât despre realizarea unui ornament, cele două mâini stângi ale mele refuză să lucreze cum le dictează imaginația, așa că, la acest capitol recunosc că am nevoie de ajutor.

Iașul este orașul oamenilor creativi, al iubitorilor de cultură și al pasionaților de frumos, oraș care își deschide porțile pentru un eveniment de design floral la standarde internaționale. “Bloom your life Iași”, organizat de Floristiq Art International în colaborare cu Decro Floristica, este un program unic de design floral, care își propune să înflorească viața participanților, indiferent dacă sunt floriști la început de drum, dacă fac parte din lumea florilor de mai mulți ani sau pur și simplu sunt pasionați de frumusețea florilor și vor să învețe să facă designuri florale pentru a le dărui prietenilor sau pentru a-și decora casa.

Participanții vor avea parte de două zile de emoție pură, în care vor realiza împreună o instalație florală inedită și vor descoperi secretele designurilor florale, pe care până acum le vedeau doar pe rețelele de socializare sau în reviste. Două zile pline de magie și culoare, timp în care designerii floriști vor împărtași cu participanții tehnici de design floral, secrete din domeniu și multe alte surprize!

Workshop floristica

Cine sunt oamenii florilor?

Andreea Stor – profesor internațional de floristică și designer floral cu peste 10 ani de experiență, fondatoarea Floristiq Art International, cea mai performantă școală de design floral din România și una dintre cele mai bune din lume. Andreea a revoluționat design-ul floral românesc și a fost prima reprezentată a României pe scenele internaționale de profil. Este de asemenea președinta primei Asociații Naționale a Floriștilor din țară și a pus bazele celui mai complex program de dezvoltare a floriștilor din România, FloristiqArt.

Raluca Olaru  – designer florist și owner Decro Floristica, a învățat că florile sunt un fel de a fi, iar floristica o lume minunată cu un stil de viață diferit. În cei 8 ani de activitate, a pus în scenă peste 200 de evenimente. Coordonează întreagă echipa Decro, semnează creația de design floristic și însoțește clienții pas cu pas pe drumul organizării evenimentelor. Este licențiată în Design, în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, completându-și studiile cu un program de master în cadrul Facultății de Horticultură Iași.

Cui se adresează acest eveniment?

  • Persoanelor care își doresc să învețe cum să facă aranjamente florale pentru a le dărui cadou sau pentru a-și decora casa
  • Persoanelor care vor să își decoreze într-un mod inedit casa pentru sărbatoarea Crăciunului și a Anului Nou;
  • Pasionaților de flori care se gândesc să înceapă o carieră în acest domeniu;
  • Floriștilor aflați la început de drum care vor să cunoască tainele și farmecul acestei meserii;
  • Floriștilor experimentați care vor să-și îmbunătățească tehnicile;
  • Oricărei persoane care își dorește să trăiască o experiență unică, emoționantă, de neuitat, în cel mai romantic loc al Iașului.

Și dacă nu v-am convins, vă invit să urmăriți video-ul de prezentare.

Organizatori –  Floristiq Art InternationalDecro Floristica

Program:

Sambătă, 26 noiembrie:

16:00-19:00 Demonstratie de design floral

19:00-20:00 Networking

Duminică, 27 noiembrie

11:00-19:00 – Workshop de design floral

 

Pentru înscrieriBilete disponibile aici

Contact: Raluca Olaru , designer florist – raluca@decro.ro; 0749 077 779

14322464_545970182260345_772945343973484767_n

Pentru unii mâncarea reprezintă doar o sursă de energie și nutrienți pentru viața de zi cu zi, pentru alții deviza “Mănânc pentru a trăi și nu trăiesc pentru a mânca” își schimbă ordinea priorităților. Pentru mine mâncarea reprezintă o experiență unică, un mod de a mă bucura de amestecurile armonioase de arome și texturi, un mod de a-mi bucura privirea și de a-mi răsfăța papilele gustative.

Luna iulie mi-a oferit astfel de plăceri mărunte în cadrul primei ediții de Street Food Festival organizată tocmai la Cluj. Zeci de vendori, care mai de care mai ademenitori, au oferit ceea ce au avut ei mai bun de oferit, de la burgeri, mâncare chinezească, mexicană, gogoși, înghețată până la cafea și bere artizanală. Patru zile cu bucate dintre cele mai alese care au bucurat cei aproape 40000 de pofticioși prezenți la eveniment.

Zilele au fost presărate și condimentate cu concerte, filme de profil, bineînțeles, iar siesta a putut fi făcută în zona de chill special amenajată, la umbra copacilor. O atmosferă perfectă pentru a-ți petrece un sfârșit de săptămână. Am fost impresionată de miile de oameni prezenți în fiecare zi, de atmosfera destinsă, de oameni civilizați, liniștiți și de zâmbetele pofiticioase și satisfăcute de bunătățile consumate.

Același lucru aș dori să îl văd și pe fețele ieșenilor deoarece Street Food Festival ajunge și la Iași începând de mâine până duminică în Grădina Ansamblului Palas. Pregătirile deja sunt în toi, scena pe care vor concerta artiștii este și ea aproape gata. Voi trebuie să veniți cu apetitul și cu voia bună, restul le găsiți aici.

Pentru mai multe informații despre festival, dar și despre vendorii prezenți la eveniment accesați pagina iasi.streetfoodfestival.ro. Street Food Festival Iași (23 – 25 Septembrie 2016) este un eveniment realizat de Agenția Why Not împreună cu Asociația Management ++, prezentat de Kaufland România, partener principal: Silva, găzduit de Palas Mall și promovat de Kiss FM.

14407943_1414232885255323_229462621_o

Și dacă nu v-am convins, vă las în compania atmosferei și a bunătăților pe care le-am savurat și de care veți avea și voi ocazia să vă bucurați în acest week-end.

Foto – arhiva personală

www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu

A trecut ceva timp de când nu mi-am mai oferit o fărâmă din suflet printr-o poveste scrisă în mediul virtual. Nu ar trebui să caut vinovați, dar poate criticile și reticența celor din jur sau pur și simplu lipsa de inspirație m-au determinat să mă așez confortabil în bula mea și să îmi las degetele și gândurile să se odihnească. Însă dorința și entuziasmul au ieșit la suprafață mai harnice ca oricând datorită unui impuls oferit de către bloggerii ieșeni, o gașcă veselă și pusă pe fapte mari.

Astfel, sub regia Andreei Ignat ne-am adunat cu mic cu mare pe platoul de filmare care ne-a fost gazdă primitoare pe parcursul a câtorva ore, pe strada Lăpușneanu, un loc cât de poate de propice pentru acest eveniment, Cinema Bistro. Tema principală a filmului a fost deshiderea Kooperativa 2.0 aici la Iași, un proiect care se anunță a fi plin de surprize atât pentru noi cât și pentru cititorii noștri. Așa că, vă îndemn să ne urmăriți cu atenție pentru că, în curând, vă vom povesti despre lucrurile frumoase pe care le vom face.

Atmosfera a fost cât se poate de plăcută, într-un spațiu călduros cu oameni frumoși, veseli, prietenoși. Unii se cunoșteau deja, alții au legat prietenii noi. Mărturisesc că am acceptat invitația cu o oarecare teamă și emoție, dar ele au dispărut din clipa în care am văzut zâmbetele largi și primirea călduroasă ale blogosferei ieșene, încât sunt nerăbdătoare să ne reîntâlnim și să punem în practică cele puse la cale.

Și cum în orice meserie este nevoie și de o pauză, cei de la Cinema Bistro (fratele mai mic al lui Vivo și Fire Ribs) ne-au răsfățat papilele gustative și ne-au încântat privirile cu burgeri care mai de care și salate vesele și atrăgătoare pentru gusturile fiecăruia, iar Paul, fotograful nostru, a imortalizat pofta cu care am lăsat farfuriile goale.

Până data viitoare vă invit să ne fiți alături în aventura filmului nostru și să urmăriți fiecare membru al cast-ului: Andreea Ignat, Daniela Macsim, Ema Pohrib, Oana Blaga, Ciprian Ionuț Vacariu, Bogdan Mihai Alupoaie, Dragoş Bârgăoanu, Bianca Roxana Ionel, Alexandra Bohan, Paul Pădurariu, Alexandra Ignat, Mariana Doroșenco, Durbaca Ionuț Lucian, Dana Burlacu Visternicu, Anda Elena Pintilie, Marian Matei, Robert Ciobotaru, Diana Cătănoaia, Andreea Crețu, Ramona-Elena Cervenciuc, Bogdan Beșliu, Constantin Ciobanu, Vali Popa, Andreea Chirilă, Elena Pădurariu și Etienne Ignat.

 

Orice copil ar trebui să aibă o copilărie fericită, să nu aibă griji, să nu cunoască suferința, să se bucure din plin de acești ani ai inocenței. Din păcate, mulți copii sunt pedepsiți pe nedrept să ducă o luptă continuă cu probleme grave de sănătate. Spitalele devin pentru ei o a doua casă unde așteaptă minunea care să le ofere o viață normală.

Din fericire, există tineri aparent diferiți prin personalitate, idealuri, vise, dar care ajung să împartă dorința de a ajuta și de a face împreună lucruri frumoase. Acesta este și cazul echipei MChArity formată din 19 studenți masteranzi de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Marketing și Comunicare în Afaceri. În colaborare cu Asociația Copilul Meu Inima Mea aceștia au dat naștere unui eveniment caritabil intitulat: Povestea unei inimi.

De ce Povestea unei inimi? Pentru că scopul evenimentului îl reprezintă strângerea de fonduri pentru Mădălina, o fetiță în vârstă de 15 ani din localitatea Vetrișoaia, județul Vaslui care a fost diagnosticată cu Cardiomiopatie Hipertrofică Obstructivă, afecțiune care o împiedică să ducă o viață normală ca orice copil de vârsta ei. Operația este una costisitoare, iar familia ei nu dispune de o situație materială care să le permită acoperirea costurilor unei astfel de intervenții chirurgicale.

Când am fost invitată să iau parte la acest eveniment nu am putut să spun nu unei astfel de cauze, ci dimpotrivă, m-am bucurat foarte mult că echipa a avut încredere în mine și că astfel, pot da și eu o mână de ajutor. Cum viața este plină de coincidențe, mă simt foarte legată de acest eveniment nu numai prin faptul că sunt din același județ cu Mădălina, ci fiind studentă la Medicină, Cardiologia este una dintre specializările care mă atrag și în cadrul căreia mi-ar plăcea să profesez pe viitor.

Evenimentul va avea loc vineri 22 mai, începând cu ora 20:00 în Legend Pub și îi are ca invitați speciali pe Mihai Mărgineanu și Cristian Dumitru cu un moment de stand-up comedy, alături de care voi fi prezentă pe aceeași scenă cu un moment muzical. Biletele se găsesc la membrii MChArity, apelând numerele de telefon 0748 349 319 / 0746 077 336 sau în incinta Legend Pub, la prețul de 30 de lei sau 40 de lei cu loc rezervat la masă.

Mai multe detalii puteți afla pe pagina de facebook Povestea unei inimi. Un gest oricât de mic poate aduce un zâmbet în viaţa unui om. Prin gestul nostru inima Mădălinei îşi va putea spune povestea în continuare.

Parteneri: Legend Pub și Asociația ACMIM.

Parteneri media: 7 seri, AltIași, 360UAIC, Ziarul de Iași, Radio Hit Iași, zilesinopti.ro, culturainiasi.ro, inoras.ro, Iasi Fun, ziare.com, ziarelive.ro, Pinterest.com, Palas Iasi.

Sponsori: Bellaria, PIM, Optymyze.

11198384_974924435875768_1201991905_n

11174263_1050096545019760_3268577766102388893_o

Cinematografia românească se bucură de filme foarte bune cu adevărat succes în această lume, drept dovadă numeroasele premii obținute în ultimii ani la festivalurile internaționale de renume. Și pentru că ele trebuie promovate și apreciate și la noi, filmele românești îi vor bucura pe ieșeni în cadrul Serilor Filmului Românesc TIMPUL.

Începând de astăzi, timp de cinci zile, în perioada 6-10 mai 2015, Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) și Asociația Revistei Timpul (ART) organizează cea de-a VI-a ediție a festivalului Serile Filmului Românesc TIMPUL. Evenimentul de anul acesta îi este dedicat actorului George Mihăiță care va fi omagiat și premiat pentru întreaga activitate de pe scena filmului românesc în cadrul unei Seri de Gală care va conține momente unice și care va avea loc la Teatrul „Luceafărul” de la ora 19.00. Alături de actor vor fi prezenți Irina Margareta Nistor (consultant cinematografic al festivalului), actorul Vladimir Găitan și actrița Ileana Popovici.

Serile Filmului Românesc TIMPUL oferă publicului ieșean oportunitatea de a se întâlni cu invitații festivalului: Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Teodor Corban, Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Andrei Duban, Gianina Corondan. Sub genericul reconstituiri, invitații se vor întâlni la Iași în contexte potrivite susținerii și promovării momentelor importante din cinematografia românească.

În cele 5 zile de festival vă puteți bucura de filme precum: Accident, Reconstituirea, Veronica, Undeva la Palilula, De ce eu?, America, venim!, Love Building, Alt Love Building, Aferim! și Declarație de Dragoste. Proiecțiile vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților Iași și în aer liber, în grădina publică Palas. Programul îl puteți găsi pe siteul festivalului, intrarea este liberă la toate filmele din festival, iar în cazul în care condițiile meteo nu vor permite proiecțiile în aer liber, acestea se vor muta la Casa de Cultură a Studenților.

Cu această ocazie a fost lansată campania „Iubesc filmul românesc” care vine în sprijinul promovării producțiilor cinematografice românești din toate timpurile. Pe prima pagină a site-ului festivalului, cinefilii pot încărca o fotografie de profil, apoi o pot descărca cu marca Iubesc Filmul Românesc. Ideea campaniei a pornit din dorința de a atrage cât mai mulți cinefili în mediul online, ca mai apoi să continue și offline.

„Serile Filmului Românesc TIMPUL” este un eveniment inițiat și organizat de Asociația Studenților Jurnaliști, în parteneriat cu Asociația Revistei TIMPUL.
Producătorul evenimentului: Adenium.
Un proiect susținut de Institutul Cultural Român (ICR).
Parteneri oficiali: revista de cultură contemporană TIMPUL, EuropaFM, Agerpres.
Parteneri media: Cinemagia, TVR Iași, Radio Iași, FILM reporter, Zile și Nopți, Cinefan.ro, Ziarul de Iași, IașiFUN, Evenimentul, TELE M Iași, Șapte Seri Iași,  Zelist, Stud Pass, AgențiadeCarte.ro, Alt Iași, Șomer, Eveniment Sibiu, Iași TV Life, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Music Channel
Parteneri instituționali: Biblioteca Județeană „Gh.Asachi”, Muzeul Literaturii Române Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași
Parteneri evenimente conexe: Teatru FIX, Cărturești

Am observat că în ultimii ani numărul festivalurilor a crescut simțitor. Ori am devenit eu mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu la acest capitol, ori evenimentele culturale sunt din ce în ce mai multe, din dorința de a oferi publicului momente unice. Am deja experiența unor festivaluri bine organizate și puse la punct în cele mai mici detalii (JazzTM, PLAI, Comedy Cluj, Jazz in the Park) toate fiind născute în partea de vest a țării, așa că, nu pot să nu îmi pun întrebarea: de ce în zona Moldovei festivalurile sunt într-un număr mult mai mic?

Motivele pot fi multe, de la lipsa finanțării, lipsa experienței în a promova un eveniment și de a-l face cunoscut publicului, până la a renunța la lupta cu morile de vânt în încercarea de a găsi susținerea de care este nevoie. După dezamăgirea care mi-a oferit-o ediția de anul trecut a Festivalului Internațional de Educație FIE, un festival cu un buget la care visează orice eveniment cultural, am realizat că undeva există într-adevăr niște probleme.

Însă, de mai bine de o lună, am observat că Iașul a început să miște, să se învioreze și să se pregătească de un festival unic pentru această zonă: HANGARIADA, un festival care îmbină arta cu zborul și care promite experiențe deosebite. Aflat la cea de-a cincea ediție, festivalul se va desfășura timp de trei zile, între 15 și 17 mai pe Aerodromul ”Alexandru Matei”, timp în care veți avea acces la activități aviatice, salturi cu parașuta, concerte, spectacole de teatru și activități artistice neconvenționale.

La capitolul concerte au fost deja anunțați câțiva dintre artiștii care vor urca pe scena festivalului: printre ei se numără Subcarpați (abia aștept să îi revăd chiar dacă nu vor fi însoțiți de către o orchestră), Șuie Paparude, Argatu, Frații Grime, DJ K-LU, AFO, Power pe vinil, DJ Zo, DJ Sauce și Zekarjah. Cei de la Urzeală vor fi prezenți în cadrul spațiului de comercializare cu produse handmade alături de alți artiști locali și nu numai, vă puteți bucura de o cafea bună oferită de către cei de la Teo’s Cafe, aveți posibilitatea de a practica tir cu arcul, în prezența personalului calificat de la CSMS Iași și multe alte activități de care vă puteți bucura mai ales că, până la ora 19:00 accesul este gratuit. După această oră accesul se face pe bază de abonament, care poate fi găsit în reţeaua Eventim, la cafeneaua Red Pipes şi la Teo’s Cafee (UMF – gang Sf. Spiridon/Copou – Xerox Zoom center/Tudor – T17 – Iaşi) la prețul de 58 de lei pentru toate cele trei zile.

Festivalul are un aer fresh și o echipă tânără care știe să interacționeze cu publicul, promovează evenimentul din plin și știe să stârnească curiozitatea. Abia aștept cele trei zile să mă bucur de aer liber, muzică și activități de tot felul.

ORGANIZATORI – Parteneri și colaboratori

Festivalul HANGARIADA este organizat de: MAIDEYI, WeART și Aeroclubul ”Alexandru Matei” Iași, cu sprijinul Aeroclubului Romaniei, al Primariei Iași și al Fundației Iași – Capitală Culturală.

Partener radio: RadioZu

Parteneri: Aeroportul Iași, Tarom, Stud Pass, Dechatlon, Artis Design, Yellow Store, Jim Beam, Palas Mall, Iulius Mall, Vorbește, Teo’s Cafe

Colaboratori: Syncroline, Toad, Urzeala, Margo Shop

Parteneri Media: Iconcert, CultArtes, Iasi4u, Inoras.ro, iqool, Sapteseri, Infomusic, 123iasi,Eragon Vibes, Altiasi.ro, Zile și Nopți, Clubhabiting, Suburban Magazine

Mai multe informații puteți găsi pe site, Facebook și Twitter.

10644615_637519006350088_3234186141162652706_o

o-SHOPPING-BAGS-facebook

Primăvara bate la ușă și în curând vom renunța la hainele groase și grele și le vom înlocui cu tricouri, bluze, jachete subțiri care ne vor lăsa să ne mișcăm cu mai multă ușurință. Odată cu venirea noului anotimp simțim nevoia unei garderobe noi sau măcar a unor obiecte vestimentare care să aducă prospețime și culoare și dulapului nostru.

Mersul la cumpărături devine necesar. Pentru cele mai multe dintre noi este o plăcere, însă pentru bărbați, de cele mai multe ori este un chin. Așa că, ideal ar fi un loc în care femeile să își vadă de probat, încercat și studiat cât vor ele în timp ce bărbații pot face liniștiți cumpărăturile casei și tot ce ține de partea de bucătărie.

Selgros este unul dintre locurile în care întreaga familie poate găsi tot ceea ce are nevoie. Pe lângă gama variată de alimente găsiţi întodeauna noutăti şi puteţi să vă îmbogăţiţi garderoba cu produse de calitate, aflate în trend, atât pentru timpul liber cât şi pentru birou, pentru damă, copii şi bărbaţi, specifice fiecărui sezon.

Rochii, costume, sacouri, fuste, pantaloni, cămăşi, bluze, tricouri, articole de jeans, pulovere, jachete, paltoane, trenciuri, accesorii pentru toate gusturile indiferent de mărime sunt doar câteva dintre lucrurile puse la dispoziția tuturor. Și pentru că pentru multe femei încălțămintea este o slăbiciune, Selgros este unul dintre locurile în care poți găsi încălțăminte de damă din Iași pentru orice activitate sau eveniment.

Selgros Iași

Produse alimentare și nealimentare

Soseaua Nicolina nr. 57A Iași,700711, RO

Tel: 0232 306 000

Fax 0232 306 199

Foto credit